Aparatele dentare

Aparatele dentare

Acestea sunt destinate copiilor, adolescenților, dar și adulților. Tratamentele ortodontice in care se folosesc aparatele dentare intră într-o anumită măsură sub incidența esteticii dentare pentru că se adresează pacienților care își doresc un zâmbet perfect și impecabil aliniat. Ortodonția ține însă și de domeniul stomatologiei profilactice: anomaliile pe care le corectează sunt, de cele mai multe ori, pasibile să ducă la complicații mai grave decât cele de natură estetică.

Tratamentele de ortodonție in care se folosesc un aparat dentar, au ca scop corectarea malocluziei (închiderea greșită a gurii) și a malpoziției dentare (poziționarea incorectă a dinților pe arcade) – defecte adesea interconectate.

In ce constă un tratament ortodontic !?

Tratamentul ortodontic constă în exercitarea unei presiuni controlate asupra dinților și a maxilarelor, pe o perioadă relativ îndelungată, până se obține un rezultat dezirabil din punct de vedere estetic și funcțional; acest lucru se realizează de regulă cu ajutorul aparatelor dentare specifice: aparate ortopedice dentofaciale și aparate pentru extensia arcadei. Procedurile adjuvante comune pot include la nevoie extracții dentare pentru a face loc reorientării dinților pe arcade.

În unele cazuri, cum ar fi prognatismul sever al maxilarului, al mandibulei, sau al ambelor, este necesară corelarea tratamentului ortodontic (cu aparat fix) cu cel chirurgical (chirurgie ortognatică și diverse oseostomii care au în vedere scurtarea, lungirea sau realinierea maxilarelor) pentru rezultate optime.

Se recomandă în unele cazuri și purtarea gutierelor nocturne.

Eficacitatea tratamentului

Există tratamente ale malocluziei pentru pacienți de toate vârstele, însă reacțiile optime se obțin evident în cazul pacienților cu vârste fragede. În cazul copiilor, neconcordanța arcadelor poate fi corectată eficient în perioada de creștere, din cauza consistenței și a rezistenței osoase. E bine de știut că maxilarele cresc până la 8-10 ani, iar problemele sesizate din timp pot beneficia de tratament interceptiv. Implicit, orice întârziere face anomalia inițială mai dificil de corectat.

Durata și rezultatul tratamentelor variază în funcție de vârsta pacientului, de gravitatea problemei și de tipul de aparat ales.


Inapoi la articole …


Contactati-ne


Florilor-Craiter, Brașov
Bloc 7, Bulevardul Alexandru Vlahuță 4

Telefon: +40 730 403 002 / +40 368 803 573

Programari: clinica@pru-dent.ro

  0730 403 002

  clinicaprudent/

Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată.